Nimic nu poate fi mai special decat lumea viselor, acolo poti evada, trai, retrai si iti poti imagina orice viata vrei sa traiesti.
Cand eram maica imi doream sa invat intr-un castel vechi intr-un internat, iar materia pe care sa o urasc sa fie Potiuni. Tin minte ca in fiecare noapte , inainte de culcare faceam un exercitiu de memorie dupa care incepeam sa imi imaginez ca sunt acolo, ca am o ora de ierbologie, si uite asa adormeam visand la lumea mea perfecta. Crescand visul meu a inceput sa se transforme, imaginatia sa se dezvolte ; scoala generala am petrecut-o la Romgworts noaptea, iar ziua in Jose Marti.
Odata cu absolvirea scolii am absolvit si visul, asadar am ajuns pe pamant, deoarece sa ma gandesc la farmece si scoli magice deja era o rusine odata ce am ajuns in liceu. Dar bineinteles de data aceasta am preferat sa ma aflu intr-o lume istorica,cu printi printese si cavalerii ce incercau sa slaveze povestea. In povestea aceasta timp de 2 ani eu am fost Nufarul Alb, pentru ca mereu m-am considerat curajoasa. Mereu eu am fost Harry Potter si nu Hermione Grenger, Cavalerul cel viteaz si nu printesa neajutorata; e asa un cliseu sa fi fata, printesa si sa mai fi si neajutorata.
Dar ca in orice poveste unde exista un final am depasit si momentul viselor romantice si pline de istorie. Am inceput sa imi doresc altceva, sa citesc alte carti sa vad spiritul si magia intr-un alt mod, am inceput sa imi doresc, si sa fiu sigura ca acea dorinta mi se v-a indeplini intr-o buna zi, si uite asa , incet incet, am inceput sa uit sa mai visez, noptile somnul meu devenea tot mai adanc, tot mai intunecat, tot mai fara nimic. Daca ziua vedeam un film de groaza, noaptea visam monstri, povesti cu monstri, lucruri demonice, iar eu uitasem sa mai fiu cavaler, uitasem sa ma mai apar, uitasem sa imi mai controlez propriile vise.
Asa au trecut ani si ani, uitand sa mai visez , uitand sa ma mai joc cu mintea mea cand dorm, uitand sa ma mai duc in lumea mea cea minunata. Am auitat sa mai scriu, sa imi mai imaginez. Azi am doar franturi, doar zile si momente, nu nopti la rand, povesti care dureaza ani, ci doar cioturi. Ce candva credeam ca e talent, azi e epava... Oare, la noapte daca inchid ochii si incep sa visez imi aduc aminte cum arata castelul?
